Sunday, February 10, 2013

Alimente sanatoase in timpul sarcinii


In timpul sarcinii vei auzi de multe ori fraza - din gura mamei, bunicii sau a prietenei- "Esti insarcinata, deci trebuie sa mananci acum cat pentru doi". Cat se poate de fals! In timpul sarcinii nu trebuie sa mananci de doua ori mai mult, ci de doua ori mai sanatos. Bebelusul tau nu are nevoie de o cantitate enorma de mancare, ci de anumiti nutrienti - in functie de perioada sa de dezvoltare.

In cazul in care stilul tau nutritional era unul haotic inainte, sarcina poate fi un moment potrivit pentru o schimbare. Asta pentru ca o alimentatie corecta, sanatoasa si echilibrata va avea un dublu scop: te vei simti bine pe parcursul sarcinii si ii vei asigura un "start" sanatos copilului tau.

Concret, ce ar trebui sa mananci in timpul sarcinii? O dieta echilibrata contine elemente din toate grupurile nutritionale: produse lactate, fructe, legume, peste, carne, oua, grasimi si carbohidrati.

Aproximativ 10% din calorii ar trebui asigurata de proteine; acestea se regasesc in carne, peste, oua, produse lactate, fasole. O parte mai consistenta (35% ) ar trebui sa vina din grasimi: unt, uleiuri, nuci sau produse lactate. Restul va fi asigurat de carbohidratii din: paine - preferabil integrala-, paste, cartofi, orez, cereale la micul dejun, etc.

Deloc de neglijat sunt fructele si legumele, o sursa pretioasa de vitamine si fibre, care in plus previn constipatia- o problema frecventa in timpul sarcinii- si asigura o buna digestie. Preferabil e sa consumi cel putin 5 portii de legume si fructe, fie ele proaspete, uscate, decongelate, la conserva sau sub forma de suc.